Pista de bicicletă - un rău necesar

Conform articolului de aici, pista construită acolo e o victorie. Conform comentariilor de la acel articol, aceea pistă e un rău... Ce să credem noi, cei care folosim bicicleta? 

Ce cred eu? 

Zilele astea, sunt multe dileme și multe luări de cuvânt, mai mult sau mai puțin argumentate, mai mult sau mai puțin la obiect, mai mult sau mai puțin temperate, dar, nicuna cu un pic de considerație pentru cei care se implică. Pentru cei de la Primărie, de la Poliție, de la Administrația Străzilor, pentru cei de la Bate Șaua, pentru ceilalți bicicliști, dar și pentru ceilalți, în general.
De ce oare?
Să ne gândim doar la ce se întâmpla cu doar 3-4 ani în urmă... descrierea e strict din punctul meu de vedere.

1. nu existau atâtea mașini
2. bicicliștii erau mult mai puțini decât acum
3. moda ”eco” nu apăruse
4. copii circulau cu bicicletele doar pe trotuare sau prin parcuri
5. dacă administrația (de orice fel...) ar fi spus că bicicletele sunt interzise, nu cred că s-ar fi ridicat atâția oameni să zică NU. Dacă s-ar fi găsit, în București doar, 500 de oameni!

Asta doar ce îmi vine în minte acum, repede... dacă mă gândesc, se mai găsesc...
Deci... O fi o victorie că s-a construit? Sau pentru că a fost declarată pistă de bicicletă în defavoarea altor categorii de utilizatori ai domeniului public, recte pietoni? Sau că s-au pus bazele de plecare pentru mai departe?
Consider că DA. E o victorie... Dacă Asociația ”Bate șaua să priceapă iapa”, adică Geo, nu s-ar fi implicat, nu s-ar fi obținut nici măcar statutul de pistă pentru acea bucată de trotuar pe Petricani.
Exemplu personal
Stau în zona Ceasului de la Colentina și știu foarte bine zona. Obișnuiesc să merg cu băiețelul meu de 7 ani în Herăstrău, cu bicicletele. Până să fie construită acea pistă, ne urcam în tramvai, apoi de la capăt, încetișor pâna în parc, pe alei, pe trotuare, pe unde puteam... Acum, avem ceva probleme doar de la Petricani cu Pipera până la capătul tramvaiului, doar două stații de tramvai, pentru că trotuar nu prea există pe stânga (doar la metrou și la noile clădiri de birouri), iar pe dreapta e prea circulat și cu multe borduri.
Pe lângă asta ar mai fi și chestia de care toți ne-am lovit până acum de fiecare dată în privința autorităților: inconstanța și ochelarii de cal... Ambele pot fi combătute doar cu amănunte mici și în timp relativ lung. Nu poți face schimbări mari într-o perioadă mică. 

De câte ori, credeți voi, că ar trebui să se vorbească despre aceste piste pentru a fi funcționale? De mii de ori e răspunsul meu. Știți foarte bine că pentru a schimba ceva la voi (un obicei de exemplu...), e nevoie de timp. De ce ar trebui să fie altfel și la autorități? 

Ei nu sunt tot oameni? 
Trecând peste starea sociatății românești de azi, în care fiecare funcționar de la stat, indiferent de nivel, poate să fie azi la serviciu, dar poate să nu mai fie mâine, ajungem la situația în care doar pentru a putea eticheta acea bucată de constucție publică pe lângă o stradă, adică trotuar sau pistă, să fie un adevărat maraton de vorbe. Gândiți-vă doar la faptul că fiecare funcționar, de la orice nivel, vrea să îi fie oferite informațiile toate, la obiect și cât mai actualizate.
De câte ori poate un om repeta aceste lucruri, până ”să i se ia”? Adică până să se sature?
Personal, aș fi rupt două trei birouri, câteva capete și aș fi trecut și prin vreo trei tribunale, dacă m-ar fi luat la mișto sau m-ar fi trimis la plimbare mai necivilizat, vreun funcționar... Și după cum se știe, sunt mulți din aceștia, dar nu acesta e subiectul!
Dar, din fericire, nu toți sunt colerici ca mine... Unii au suficientă răbdare să asculte știu eu ce snoavă, doar pentru a își vedea scopul îndeplinit.
Tu ai fi în stare de asta? În cât timp?
Nici eu nu sunt pentru piste pe trotuar, sunt pentru piste pe șosea... Dar, mă gândesc: dacă omul ăsta a reușit ceva ce eu nu aș putea sau aș putea într-un timp mult prea lung pentru a fi declarat util, de ce să îl întrerup? Cu siguranță că și-a stabilit o strategie, un plan pe care îl poate modifica în funcție de x, y, z. Dacă pot să îl ajut, îl întreb, îi sugerez o altă cale sau îl las în pace...
Tu în ce fel vrei să ajuți?
Dacă tu crezi că ești așa bun, roagă pe cineva care s-a implicat să te primească în echipa lui, pentru a aduce cunoștințele tale în folosul comunității bicicliștilor... pentru a aduce un plus de valoare, pentru a ne deschide ochii...
Dacă nu, fă ce fac eu! Fii atent la ce se ăntâmplă și lasă-i pe cei care fac ceva să facă.
Dacă poți să ajuți, ajută!... sau, nu te băga! Pentru că vei cădea de cacao... Și e păcat. Poate chiar ai idei bune în alt domeniu și când vei vorbi, nu vei mai fi ascultat...