Mistreţul cu colţi de argint - Le sanglier aux crocs d'argent

Mistreţul cu colţi de argint - - - - - - - - - - - - - - - - - de Ştefan Augustin Doinaş (1922 - 2002) Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea prin inimă neagră de codru trecea. Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea, cântă dintr-un flaut de os şi zicea: - Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse mistreţul cu colţi de argint, fioros, ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse copita şi blana şi ochiul sticlos... - Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, mistreţul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vânatul cu coarne, ori vulpile roşii, ori iepurii mici ... Dar prinţul trecea zâmbitor înainte privea printre arbori atent la culori, lăsând în culcuş căprioara cuminte şi linxul ce râde cu ochi sclipitori. Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte: - Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn mistreţul cu colţi de argint, nu departe: veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!... - Stăpâne, e apa jucând sub copaci, zicea servitorul privindu-l isteţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: - Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher, mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri: veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!... - Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci, zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste: - Priviţi unde-şi află odihnă şi loc mistreţul cu colţi de argint, din poveste: veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!... - Stăpâne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul râzând cu dispreţ. Dar el răspunde întorcându-se: - Taci... Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ. Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii cum stă în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii îl trase sălbatic prin colbul roşcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sânge, oprind vânătoarea mistreţului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge? Ce veştedă frunză mă bate mereu?... - Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci. Ascultă cum latră copoii gonindu-l... Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci. Mai bine ia cornul şi sună întruna. Să suni până mor, către cerul senin... Atunci asfinţi după creste și luna Iar cornul sună, însă foarte puţin.

Le sanglier aux crocs d'argent - - - - - - - - - - - - - - - - - Stefan Augustin DOINAS (1922 - 2002) Un Prince de Levant aimant bien la poursuite Le cœur noir d'une vieille forêt traversait. Foulant au pied le fourré, étroite route, chantait à un flûte en os et disait : - «Venez chasser en bois insondables le sanglier aux crocs d'argent, mystérieux, qui change chaque jour en ses grottes introuvables les sabots, les pelisses, et aussi son œil vitreux ». - «Maître» disaient les domestiques aux clairons, ce sanglier ne passe par ici. Venez connaître les gibiers aux gros cornes, les renards roux ou les lièvres petits ». Mais le Prince souriant avançait par devant regardant les arbres et à leur colorit, et laissant dormir tranquille le cerf prudent et le lynx qui sourire aux yeux vifs. Sous les ormes, mauvaises herbes d'une côté en mettant : - «Voyez comme se roule verdâtre, en jeu, le sanglier aux crocs d'argent! c'est pas loin. Du flèche en bois venez tous le frapper ». - «Maître! c'est l'eau qui joue sous les arbres», disait le domestique le regardant sensé. Mais lui s'efforce à répondre: «Tais-toi!» Et l'eau brillait comme un croc de sanglier. Et lui, il braqua sous les hêtres un fût : - «Regardez comme il bouge dans l'herbe, en frisson, le sanglier aux crocs d'argent, à genoux. Venez le frapper d'une flèche en fer ». - «Mais Maître, c'est l'herbe qu'on l'entend sous les arbres», disait le domestique souriant effronté. Mais dit-il s'efforçant à répondre: «Tais-toi!» Et l'herbe brillait comme un croc de sanglier. Sous sapins, en buisson, il courait enjoué : - «Regardez, se balance jaune, isolé, le sanglier aux crocs d'argent, bien pourpré. Venez le frapper d'une flèche en feu!». - Maître! C'est la Lune qui brille parmi les arbres», disait le domestique souriant altier. Mais dit-il s'efforçant à répondre: «Tait-toi!» Et la Lune brillait comme un croc de sanglier . Hélas! une soirée, en étant apaisé regardant dans les sources les étoiles des cieux, venait un énorme sanglier, argenté, de ses crocs le tirant, en lambeaux le mettait. - «Quelle bête étrange en sang me remplit, arrêtant la poursuite de mon sanglier? Quel noir oiseau est en lune et gémi? Qui me frappe sans cesse comme une feuille éthérée?» - «Maître! C'est le sanglier aux crocs d'argent. C'est lui qui t'embrasse, jaissant sous taillis. On l'écoute maintenant, affreux, grommelant». Mais le Prince en tournant répondit: «Tais-toi! Plutôt prend le corne et souffle toujours. Jusqu'à ma mort, vers le ciel pur pour... » Alors, la lune se couchait derrière le sommet et le corne sonnait, mais très peu. Et apres... ---adaptation par GabRiel apres une version française par Claudia PINTESCU--- source: Roumains francophones sur FB