Speranța - L´éspoire

Pour un de mes professeurs de français. ca y est ma premiere tentative de traduire quelques vieilles histoires que je ai écrites.

L´éspoire -  - traduit en français
Speranța - http://qola.blogspot.fr/2011/02/speranta.html - original
Les gagnants: qola.blogspot.fr/2011/05/concursul-s-teminat-castigatorii-sunt.html
-
Suivante>
La couleur? Une énigme! - http://qola.blogspot.fr/2011/03/culoarea-o-enigma.
---
 

Urma era întreruptă, iar din loc în loc trecea pe sub resturi de ziduri, cioburi, lemne şi materiale împrăştiate de furtună. Da, pe aici venise, îşi aducea bine aminte. Căuta ceva, dar nu ştia ce... După ce a trecut furtuna, s-a trezit în spatele unui ciot de zid pe care iureşul furtunii nu l-a putut ridica, şi se chinuia să îşi aducă aminte! Nu ştia cine e, sau că pericolul unei noi furtuni era încă prezent, dar nu conta. Mai important era să găsească altceva, dar încă nu ştia ce, deaceea trebuia să caute în continuare pentru a îşi aduce aminte detaliile. Era ca un robot căutător, doar că nu avea un scop. În timp ce mergea fără ceva anume în minte în acea zonă, dădu peste un obiect ce parcă îi aducea aminte de ceva. Pe o parte era aproape plat şi era cumva în straturi, avea zimţi pe marginea exterioară şi cîteva orificii, dar nu îşi amintea la ce se foloseau. Pe cealaltă parte era legată de centru, o tijă groasă cu o gaură la capătul liber. Din centru ieşea o altă tijă cilindrică ce se termina intr-un fel ingenios cu nişte linuţe dese, circulare. Ridică obiectul şi îl verifică sumar.  Într-o străfulgerare de conştiinţă îşi dă seama ce e acel obiect şi începe înfrigurat să caute în aceeaşi zonă în cercuri mici, îndepărtându-se de locul unde l-a găsit. După puţin timp se repede de la mică distanţă la o mică grămăjoară de resturi menajere. Scormoneşte un pic, apoi scoate o tijă identică cu cea ataşată la chestia cu zimţi. Le luă pe amândouă, apoi stătu cu ele în mâini pentru a se dumiri ce se poate face cu ele sau la ce ar fi bune. În focul gândurilor, un pic umane, îşi dădu seama iar că foamea îi arde stomacul. O senzaţie moale de somn parcă îl îmbia să se aşeze, dar misiunea nu îl lăsa să se odihnească. Și se gândi în sinea lui: “Trebuie să găsesc! Trebuie!” Era viaţa lui în joc. Nu ştia de ce dar trebuia! Se duse înapoi la colţul de casă ce l-a protejat de furtună şi începu metodic să cerceteze locul. Pe perete, aproape sub înălţimea genunchiului era o urmă neagră ca un fel de arc de cerc, formată din pete mici dispuse dinspre interior spre exterior. "Rotund! Asta e! Deci e ceva care se învârte! Şi lasă urme... Ce o fi?" Brusc îşi aduse aminte că exact înaintea impactului se uitase la degete, iar acestea aveau incheieturile aproape albe, semn că strângea ceva. "Oare mă ţineam de ceva? De ce anume?" Cufundat în gânduri, cu privirea când în zare, de unde bănuia că trebuie să se întâmple ceva, când în zona pe care o putea pipăi, în imediata apropiere, realiză că ceva îi arde retina. Dar nu realiză imediat, ci după ce se uită încă o dată la obiectele găsite. Apoi gândi cu voce tare: "Trebuia să mă grăbesc! Nu m-ar fi prins..." Acum ştia ce caută.  Înainte de a începe căutarea, rememoră plecarea, prietenii, oamenii de pe drum, feţele, întâmplările şi se uită pe partea cealaltă a zidului unde ştia că pusese cu puţin timp înainte un rucsac. Cu o mare uşurare pe chip, ridică toate resturile acumulate în acel colţ şi găsi geanta care îl scotea din încurcătură şi din foame.  Deschise rucsacul cu mişcări din ce în ce mai rapide şi mai încrezătoare, scoase câteva bluze şi încă câteva obiecte pe care nu le uita niciodată atunci când pleca la drum cu bicicleta, apoi scoase trusa de scule şi gândi iar cu voce tare: "Dacă găsesc bicicleta la fel de repede, înseamnă că pot ajunge până diseară. Trebuie să ajung până diseară!" Acum ştia ce avea de făcut. Trebuia să schimbe sau doar să repare rulmentul de la butuc. Reluă căutarea în cercuri concentrice, dar de această dată, cu ciotul ce l-a apărat de furtună, în centru. După al optulea sau nouălea cerc, îşi găsi bicicleta. Stătea ascunsă bine sub o tablă de acoperiş de dimensiuni impresionante. Bicicleta era, contrar aşteptărilor, exact aşa cum o lăsase: fără butuc. Nimic nu lipsea de la ea. Chiar şi lanţul atârna de roata de spate. Chiar dacă încă nu realiza pe lângă ce trecuse, se gândi în sinea lui că va avea timp de contemplare, dar acum avea treabă. Trebuia să pună butucul pedalier înapoi. Se uită la cer, apoi la butuc şi încercă să înţeleagă la ce rămăsese înainte de a fi întrerupt. "Da!" Rulmentul era spart sau avea bile lipsă. Căută în cutia de scule, deschise câteva cutiuţe apoi se întoarse la bicicletă împreună cu cutia şi începu să monteze butucul. Rapid, îşi făcu o zonă de lucru, împingând cu picioarele resturile. Văzu că e plin de sânge pe gambe dar nu luă în seamă. Se puse pe treabă şi scăpă rapid, că doar mai făcuse treaba asta de câteva ori... şi pentru el şi pentru prieteni. În maxim 20 de minute era gata să pună rucsacul pe portbagaj şi să plece, dar parcă ceva îl ţinea pe loc. "Mai era ceva! Dar ce? Ce mai am de făcut?..." Îşi aduse aminte că a plecat singur de data asta. Brusc, se întoarse către locul unde era rucsacul. "Da!... Pastila!" Căută din nou în rucsac, în buzunarul special şi scoase un tub de medicamente din care luă o pastilă. Tot din acel buzunar scoase un flacon cu lichid, îi rupse rapid dopul şi bău conţinutul. Zâmbi. Nu mai trebuia să se complice cu medicamentele, dar asta a fost condiţia: să le ia până le termină sau până... Era bolnav şi ştia că nu mai avea rost să se ascundă după deget! Pentru asta a plecat. Să nu mai fie povară pentru ceilalţi sau pentru el. Să meargă atâta timp cît mai poate, cât îl ţin puterile! Gîndi şi zâmbi ca la un gând fugar: "Era aşa frumoasă viaţa mea până la... Şi furtuna de adineauri a fost frumoasă..." Realiză că această întâmplare l-a pus în situaţia de a alege între a fi strivit de resturile ce zburau împrejurul lui, vârtejul de aer creat de furtună sau arcurile electrice ce se iscau din senin. I-a readus aminte ce înseamnă instinctul de conservare, de adrenalina ce se varsă în sânge şi îl face să se simtă viu, de mirosul transpiraţiei, de palmele cu care îşi acoperea ochi şi nasul pentru a se proteja... Şi că a uitat efectiv de toţi... de boală... de prieteni... de toate lucrurile pe care le considera importante şi de fapt, nu erau! Cu aceste gânduri, îsi împachetă lucrurile rămase, apoi verifică bicicleta pentru ultima oară. Îşi montă rucsacul pe portbagaj iar, apoi se sui pe şa şi plecă rapid spre pădure... Trebuia să găsească un loc în care să înopteze. Cât va mai putea să se ţină pe bicicletă, va merge. Indiferent de cât de greu sau lung va fi drumul, el va fi în viaţă...

L'empreinte été interrompu et d'un bout à l'autre, elle passée sous les restes des murs ou de glass brise , de morceaux de bois et de matériaux, toutes éparpillés par la tempête. Oui!... il était venu par la, et ca se souvenait tres bien. Il cherchait quelque chose, mais il ne savait encore pas quoi... Après la tempête est passée, il s'est retrouvé derrière un reste de mur que la tempête n'a pas pu soulever, et il avait du mal se souvenir! Il ne savait pas qui il était, ou même que le danger d'une nouvelle tempête était toujours présent, mais cela n'avait pas d'importance.  Le plus important était de trouver une autre chose, mais il ne savait toujours pas quoi, et pour ca il devait continuer à chercher des détails dans ses souvenirs et dans son alentour. Il était comme un robot chercheur, sauf qu'il n'avait aucun but. Pendant son mouvement d'aller-retour sur place, sans rien dans son esprit, tout d'un coup, il tomba sur un objet qui semblait lui rappeler de quelque chose. D'un côté, l'objet était presque plat et avait quelque sorte des couches, aussi des rainures sur le bord extérieur et quelques trous. Mais il ne se souvenait pas à quoi ils servaient. De l'autre côté se trouvait sur le centre de l'objet, une tige épaisse avec un trou à l'autre extrémité libre. D'autre coté de centre d'objet venait une autre tige cylindrique avec une terminaison ingénieuse, avec des pignons épais et circulaires. Il soulève l'objet et le vérifie brièvement.  Dans une lueur de conscience, il réalisa ce qu'est cet objet et fébrilement commencé, en s'éloignant de l'endroit où il l'a trouvé, à chercher en petits cercles, de plus-en-plus large, dans la zone. Après quelques courtes instants, il se précipite vers un petit tas de déchets. Commenca a farfouillé, puis après un bon moment, il enleva une tige en couleur presque identique à celle attachée au premier objet, avec  des pignons. Il les prit tous les deux, puis avec eux dans ses mains, commence a se demander a lui même qu'est ce qu'il pouvait fait avec ou a quoi peuvent servir. Dans le feu des pensées, un peu humaines, il s'est rendu compte que la faim lui brûlait l'estomac. Une douce sensation de sommeil comme s'il allait s'asseoir, mais la mission ne lui pas permetté se reposer.  Et il pensait en lui-même: "Je dois les trouver! Je dois!" C'était sa vie en jeu. Ne savait pas pourquoi. Mais, il devait! Il se retourna dans le coin de bou de la maison qui l'avait protégeait en tempête et, méthodiquement, a commencé à regarder sur les lieux. Après quelques regardes, trouva sur le mur, presque au-dessous de l'hauteur des genoux. Y etait une trace noire comme une sorte d'arc de cercle, composé de petites taches noires-grises, dessinées de l'intérieur vers l'extérieur de cercle. "Rond! C'est ça donc! Alors ca tourne en rond! Et il laisse des traces... Qu'est-ce que c'est?" Soudain, il se rappela que juste avant l'impact, il regardait ses doigts, et ils avaient ses poignets presque blancs, un bon signe qu'il resserrait très forte quelque chose dans sa main. "Est-ce que je me souciais vraiment de quelque chose?... Mais quoi exactement?" Plongé dans ses pensées, balaya son regard entre le ciel, où il soupçonnait que quelque chose devait se produire, et la zone dont il pouvait touche, dans son voisinage immédiat et il réalisa que quelque chose brûlait sa rétine. Mais il ne s'en rendait pas compte tout de suite, mais qu'après avoir à nouveau regardé les objets trouvés et tout d'un coup en réfléchissant à haute voix, lui se dira: "J'aurait dû me dépêcher! Il ne m'aurait pas rattrapé..." Maintenant, il savait ce qu'il cherchait.  Avant de commencer la recherche, il se souvenu des émotions de son départ, de ses amis, de gens sur la route, de visages, des événements que lui a passé et commença a regarder de l'autre côté du mur où il savait qu'il avait mis un sac à dos, a pene quelque secondes avant la tempête. Avec un grand soulagement sur son visage, il métas a cote tous les débris accumulés dans ce coin et trouva le sac a dos qui pourrait le faire sortir des ennuis et de la faim. Il ouvrit son sac à dos avec des mouvements plus rapides et de plus en plus confiantes, sortit quelques chemisiers et quelques autres articles qu'il n'oublierait jamais quand il partita sur son vélo, puis sortit sa trousse à outils et réfléchit à nouveau: "Si je trouve le vélo aussi rapide, cela signifie que je peux y arriver ce soir. Je dois y arriver ce soir!" Maintenant, il savait quoi faire. J'ai dû changer ou simplement réparer le roulement de moyeu. La recherche en cercles concentriques a repris, mais cette fois, avec la piqûre qui l'a défendue de la tempête, au centre. Après le huitième ou le neuvième cercle, il a trouvé son vélo. Il était bien caché sous un toit en dalle de taille impressionnante. Le vélo était, contrairement aux attentes, exactement comme il l'avait laissé: pas de moyeu. Rien ne lui manquait. Même la chaîne pendait à la roue arrière. Même s'il n'avait pas encore réalisé ce qu'il avait traversé, il pensait qu'il aurait le temps de réfléchir, mais maintenant il travaillait. Il a dû remettre le noyeu de pédale. Il regarda le ciel, puis le noyeu, et essaya de comprendre ce qui restait a faire avant d'être interrompu. « Oui! » Le roulement était cassé ou manquait de billes. Il a fouillé la boîte à outils, ety apres l'ouverture de quelques boîtes, c'est retourné au vélo avec les matos et commenca à monter le noyeu. Rapidement, il a fait une zone de travail, poussant ses restes. Il a pu voire qu'il était plein de sang sur ses jambes, mais il n'a pas voulu soignee les blesurres de suite. Il s'est mis au bulot et il est rapidement finni ce tache, en l'ayant fait pas mal des fois pour lui et meme pour ses amis. En 20 minutes, il était prêt à mettre son sac à dos sur le coffre et à partir, mais quelque chose sentait le retenir. "Il y avait autre chose! Mais quoi? Que-est-ce que j'doit faire encore...?" Il se souvint qu'il était parti seul cette fois. Soudain, il se tourna vers l'endroit où se trouvait le sac à dos. "Oui! ... ma pilule!" Il fouilla à nouveau dans son sac à dos, dans sa poche cachee et sortit un petit tube de médicaments dont il prit une pilule. Également, de la poche, il a sorti un flacon, plein avec un liquide... brisa rapidement le bouchon et bu le contenu. Sourit. Il n'était pas obligé