De câteva zile am avut ceva probleme cu autentificarea la Blogger.
Dar s-o iau de la început, poate mă dumirești tu, că eu nu am dat de cap acestei probleme... și nu pot spune despre mine că-s începător!
Cu ceva timp în urmă, am început să fac curat prin softurile de pe calculator și astfel, am dezinstalat multe aplicații pe care nu le foloseam sau își terminaseră perioada de valabilitate sau nu mai funcționau bine, am renunțat la Chrome și am trecut pe Firefox și/sau Opera, chiar dacă nu sunt recomandate de giganții gogoloi, microșit, yahu sau alții, deasemenea am dezinstalat și hardwareul care nu mai avea drivere bune sau vechi sau altele. Printre altele, de la aplicațiile pe care le-am păstrat, am renunțat la setările pe care le-au produs în timpul folosinței lor: regiștrii, cookieuri, setări din ”Documents and folders”, fișierele .ini sau/și alte chestii ce țin de fiecare program.
În privința browserelor vă pot spune așa:
Dar s-o iau de la început, poate mă dumirești tu, că eu nu am dat de cap acestei probleme... și nu pot spune despre mine că-s începător!
Cu ceva timp în urmă, am început să fac curat prin softurile de pe calculator și astfel, am dezinstalat multe aplicații pe care nu le foloseam sau își terminaseră perioada de valabilitate sau nu mai funcționau bine, am renunțat la Chrome și am trecut pe Firefox și/sau Opera, chiar dacă nu sunt recomandate de giganții gogoloi, microșit, yahu sau alții, deasemenea am dezinstalat și hardwareul care nu mai avea drivere bune sau vechi sau altele. Printre altele, de la aplicațiile pe care le-am păstrat, am renunțat la setările pe care le-au produs în timpul folosinței lor: regiștrii, cookieuri, setări din ”Documents and folders”, fișierele .ini sau/și alte chestii ce țin de fiecare program.În privința browserelor vă pot spune așa:
- la chrome, am renunțat la cookieuri și la userul ce ține interfața, astfel încât gogoloiu să nu mai aibă informații despre userul și folosința webului, dar l-am păstrat pentru funcțiile ce le are: timming la încărcare, vizualizare, incognito, șamd
- la i-explorer am renunțat cu totul, dar nu l-am dezinstalat
- opera pe care le folosesc sunt: o versiune mai veche cu java, ce se găsește și în pachetul ”TotalCommander” la programele implicite, foarte stabilă, mică și cu setări multi-platformă, iar a doua este ultima versiune obținută dintr-un .7z fără instalare
- în firefox am făcut toate setările sub parolă și l-am declarat implicit
După ce am făcut setările de mai sus pe parcursul unei zile, 7 aprilie 2011, am dat restart, o ștergere a fișierelor din coș, o defragmentare, o închidere a proceselor nedorite din ”ComputerManagement” și iar un restart, apoi am intrat pe net...
TaskManager spunea după restart că este în maxim 700MB memory, CPU 5-8%, iar networking normal.
Până aici, nici o surpriză...!! :) Toate bune și curate deci!
Pe 9 april, vreau să intru pe blogspot să mai văd una-alta și surpriză: pot vedea blogul, dar nu mă pot autentifica în niciun fel. Nici direct pe adresă, nici prin google prin linkul Blogger, nici prin altă pagină, dar nici prin alt browser...
Mă gândeam io: ce dreaq-or face ăștia dă la gogoloi??!... nu or terminat șchimbarea serverelor nici acum? și m-am lăsat păgubaș... pentru încă fo doo zile!
Pe 10 am încercat să intru iar și aceeași problemă. Nu mi-am bătut capu prea tare că eram în alceva... Pe 11, mai pă sară, vreau să intru și același rezultat: NUL!
Deja devenise enervant, așa că am apelat la singura mea cale de comunicație cu ceilalți și am dat anunț pe feisbuc cu problema mea printr-un PrintScreen. Câțiva cunoscuți au încercat să mă ajute cu sfaturi, unul chiar cu o ”pătrundere” autorizată pe sistemul meu, dar tot nu am reușit să scap de problemă... Eu cotrobăiam cu mare ardoare prin colțurile blogger sau gogoloi pentru răspunsuri la întrebări sau întrebări referitoare la aceeași problemă, cu câteva găselnițe mișto, dar fără folos... :(
Dar, deja era azi, adică 12 aprilie, ora 01:30, așa că am ținut cont de un ultim sfat:
să restartez ruteru! Așa că, nainte de culcare am oprit toată instalația electronică: adsl, ruter, swich, calc, fax, printer, scanner.
Tot!
Dimineață: surpriză...! Totul merge de n-are aer!
Și iată că pot scrie un articol! :)
Toate merg așa cum aș fi vrut să meargă de atunci!
Ce s-a întâmplat oare? Poate cineva să îmi explice chestia asta?
-
Profit de ocazia asta pentru a face și câteva ”anunțuri oficiale” ca să zic așa:

dacă facebook va impune altă interfață (timeline sau alta), voi renunța la toate comunicațiile prin contul pe care îl am, cu excepția paginii CBPO ce necesită un cont valabil
la contul de twitter am renunțat pentru că nu îi găseam utilitate
nu voi accepta cererea de a mă implica în activități la/prin google+, așa că nu încerca pentru că e zadarnic
...forumurile... ah! forumurile astea!!?:( ... nu voi intra pe forumuri pentru că nu mă caracterizează acest mod de comunicare și nu i-am găsit o utilitate pentru mine. Sunt convins că sunt informații de care mă pot folosi, dar nu vreau să îmi fac cont pe un forum (pe orice forum, despre orice subiect...), deci nu încerca să mă convingi că e mai x, sau mai y, sau mai z față de celelalte forme de comunicare de pe internet, că nu mă vei convinge! Încă!!...Dacă e public, voi intra doar să citesc, iar dacă nu e public, nu-i bai!... nu voi intra!...

4 comentarii:
Pai cred ca toata problema a plecat de la cookieurile sterse. Stii ca pe orice exista cookie-uri, care permit functionarea mai usoara pentru utilizatori. In router probabil ramasesera niste gogorite blocate, asa ca din acest motiv necesita si el un restart, ca mai toate routerele din cand in cand.
In ultima vreme esti cam anti schimbare din cat vaz eu, dar nah... acum fiecare cu alegerea lui. Sper ca am reusit sa te luminez un poc.
cu siguranță că de la cookie a plecat toată tevatura asta... dar bine că s-a terminat cu bine.
-
cât despre ”anti schimbare”, ai dreptate!
însă vreau să răspunzi la o întrebare, dacă nu public, măcar ție, (dar sincer!...): de ce nu îți schimbi mașina la 4-6 luni sau aparatul de ras la 2-3 luni sau casa o dată la 2-3 ani sau dinții o dată la 5-10 ani din motive așa de simple că nu merită menționate?
aș putea găsi motive super motivate, dar în definitiv, ce rost are vorbăria asta...??? :)
...e vorba doar de preferințe... și atât!
-
oooh!! :) ...ce bine că m-ai luminat!!
Sincer nu prea vad legatura, dar o sa intru in jos si voi incerca sa iti raspund. Nu am masina, folosesc una de imprumut. Daca as avea nu as schimba-o la 4-6 pentru ca nu mi se face eficient din punct de vedere financiar (nu imi permit). Aparatul de ras nu il schimb la 2-3 luni din acelasi motiv financiar. Cumpar altul doar atunci cand se strica cel vechi, sau nu mai indeplineste anumite standarde, nu imi permit sa il schimb atunci cand apare ceva mai bun pe piata. Dar daca mi-as permite l-as schimba mai des. Nu am casa proprietate personala, tot din motive financiare. Si ca sa vezi, dintii ar cam trebui sa ii plombez, sau schimb pe toti, dar din nou nu imi permit. Pe scurt: sunt din pacate prea sarac sa le schimb atat de des pe cat as vrea.
Dar daca schimbarea respectiva nu ma costa, si imi poate aduce beneficii suplimentare, atunci fac schimbarea ori de cate ori este nevoie.
la același lucru mă refeream și eu: ”nu i-am găsit o utilitate pentru mine”. deci, de ce presupui că aș fi anti-schimbare? sau se presupune că avem aceleași standarde?
legătura e simplă: dacă ceva merge bine, de ce să schimb cu ceva ”mai bun”?
în privința softwareului, schimbarea e de fapt standardul întregii industrii, or eu m-am săturat de schimbat, învățat, reparat, iar schimbat, iar reparat și așa mai departe, așa că prefer să evit, cum fac de exemplu, cu forumurile :)
LMC
Trimiteți un comentariu
Your comment will be accepted after you connect with an account accepted by blogspot, so... make one and write me what you think.