hehehee... după cum scriam cu câteva zile în urmă, nu aş mai fi făcut vreo plimbare dacă nu ar fi fost vreme bună sau aş fi avut nevoie de echipament de calitate. Dar, chiar dacă știu că voi părea fără cuvânt, vă voi spune: și ce dacă? :)
Ia să vedem cum stă treba...
Vineri nu aveam nici-un chef de biclă, iar sâmbătă, dacă Mihaela nu mă scotea din casă la clătite, nu ieșeam... dar, până la urmă o fo bine că am ieșit și în varză...
Sâmbătă când am ajuns în Izvor, erau: Răzvan, Mihaela, Cătălin, Mircea, Vlad, Giulia cu încă un tip, ambii francezi (care a doua zi voiau să plece cu bicla pe tren, la un tur de Călărași...), Mihai, Tăunele, Neli, Alina și încă fro (sâc...!) 2 echipe de fotbal de câte 6. Eram cam 25 de personi, fete și băieți... Cu biciclete și fără...
Ne-am jucat fotbal, badminton, cu cuvintele, cu bicicletele, iar când ne-am săturat de joacă...tada... tadadam... Mihaela, ne invită la masă! la clătiteee... ce bună'i vorba veche: la plăcinte înainte, la ...
Ne-am jucat fotbal, badminton, cu cuvintele, cu bicicletele, iar când ne-am săturat de joacă...tada... tadadam... Mihaela, ne invită la masă! la clătiteee... ce bună'i vorba veche: la plăcinte înainte, la ...
După ce se termină clătitele, cozonacul cu măsline și toate bunătățile create de Mihaela, cum stăteam noi la un pahar de vorbă, cine credeți că apare? Grupul de biciclete care a vizitat Fortul și o baterie antiaeriană de la Chitila (??) Adică: Kyp, Cristina, Piciu, Dan Crețu, Helmuth, Ioana, Zmeul, Olimpia și încă 2-3 pe care nu am apucat să îi văd prea bine că au plecat. Aproape de plecare apare și Dan Dobre cu mașina :( (ce nașpa!...)
După poveștile senzaționale ale echipei de explorare și terminarea recipientelor de zeamă de hamei, ne hotărâm să plecăm în varză. Eu trebuia să trec să o iau pe Oli, așa că stabilim să ne vedem acolo.
După poveștile senzaționale ale echipei de explorare și terminarea recipientelor de zeamă de hamei, ne hotărâm să plecăm în varză. Eu trebuia să trec să o iau pe Oli, așa că stabilim să ne vedem acolo.
La varză, ne punem pe bârfe, șotii, vorbe în doi peri sau beri și trece timpul de numa'numa. La 02.00 când am plecat de acolo, după prea multă zeamă de hamei, le-am spus lui Dan, Piciu și Kyp să îmi dea telefon să mă trezească pe la 07.30, așa că eram acoperit. Pînă la urmă, am reușit să mă trezesc primul și să îl trezesc doar pe Dan... ceilalți erau indisponibili pentru o tură așa mare cum avea să fie duminică: 80 de kilometri.
Pentru grupa mare totuși! :)
Am plecat din varză pe la 02.00 cu Olivia... pe jos... ca doi porumbei... nici nu știam cât de frig era afară... da fu bine! doar că aveam bicla cu mine și trebuia să o țin pe lângă mine și pe ea și pe Oli :)
Duminică, la ora întâlnirii, când am ajuns la ceas, erau în jur de 20 de bicle, toate bune de păduri și 3 fete noi: Ioana, pe care am văzut-o cu o seară în urmă, Cristina, și Daniela. Ulterior, a văzut-o și pe ultima fată ce avea să vină cu noi: Cati.
Cum spuneam, bicle bune de băgat prin gropi, taburile, așteptau cu înfrigurare plecarea către necunoscut, către șoselele patriei, către pădurile din jurul orașului...
Hai că deja visați! De reținut: s-o las mai moale cu epitetele, că ăștia adorm pe ei, înainte să citească articolu până la sfârșit!!? :)
La plecare, eram 34 de biciclete, asta dacă nu eram eu suficient de euforic de la seara cu prea multă zeamă ce tocmai se terminase...
Plecăm, după ce ajunge și DanC, în jur de 09.40, pe lângă parc pentru a evita intersecția cu 6 semafoare... La intersecția Fundeni, la avion, trebuia să facem stânga, așa că fiecare a ales cea mai sigură variantă pentru el și intersecția s-a blocat preț de un ciclu de semafor...
Am intrat pe Andronache, apoi până la Dascălu, am mers fără oprire. O oră și un pic. Aproape jumate.
La ieșirea din Ștefănești, intrarea în Dascălu, drumul era în proporție de 60-70% în construcție, cu asfaltul disecat de mașinile de crănțănit asfalt sau covor de granit și nisip. Foarte tembelizant drum. Colac peste pupăză, vântul bătea și dinspre stânga străzii... De câteva ori, am mers pe contrasens pe marginea stângă a șoselei, pentru a nu mă umple de praf. De câte ori trecea câte o mașină, aveai senzația că ești în regatul lui Ben-Laden, Arbia, Egipt sau direct în Atacama. Vânturi reci și prăfoase... După ce treceau, între dinți se auzea simfonia prafului... Asta dacă nu voiai (...să încerci doar!!?...) să respiri pe nas...
Bine că a fost puțin! ...și că a trecut repede!
În Dascălu, la prima oprire a zilei, Vlad (cel din tagma Dracones...), mă atenționează că ar fi bine să îi anunț pe participanți să fie atenți la drum. Fiecare, din noi își alege de la primul magazin, tot ce gândea că i-ar prinde bine. Unii, bere, alții apă; unii ciocolată, alții fructe; unii cafea, alții tauri-roșii. Eu am preferat, apă, două batoane cu mac, mânjite cu miere și cafea. Tot acolo, am reușit să mă dezbrac de vestă, pantalon și bluza groasă și să trec la echipamentul de vară. Problema mea, era că nu mai aveam loc în rucsac, așa că a trebuit să mă descurc și am pus bluza direct pe rucsac, pe portbagaj. Ambele legate bine cu coarede elastice, prevăzute cu cârlige în capete. Acolo, în magazin, câțiva au întrebat vânzătoarea depre toaletă. Răspunsul: NU AVEM! răstit... Chiar nu înțeleg de ce, dar am luat-o ca atare. Fiecare a trebuit să se descurce pe cont propriu...
Pleacă toți, iar eu cu DanC rămânem în urmă. Când să fie gata Dan, îl las în urmă, sperând să mă ajungă în 2-3 kilometri. Dar, problemă! Mare!
În Dascălu, dacă mergi mai repede, cazi brusc înăuntru sau afară (adică e scurt!). Pe la mijlocul satului se fac două intersecții: una stânga spre Balotești-Buftea (nu sunt sigur!), iar cealaltă dreapta, spre Creața.
Noi trebuia să mergem înainte! Eu trec de capul satului, cobor în valea de după și opresc să îl aștept pe Dan. Aștept un minut, două... trei. Deja mă îngrijorează timpul ăsta! E mult prea mult pentru 1 kilometru!
Mă întorc după Dan, iar Dan, nicăieri!!! Unde puii mei o fi turbatu ăsta fratee..??! La telefon îmi spune că el a făcut stânga...
Ooof, măi tâmpitule mic!... Dar, la el era scuzabil: plecase din varză împreună cu mine, la 02.00. Și încă nu se trezise... Pe lângă asta, am aflat ulterior pe drum, un tălâmb cu un camion, îi spusese că noi, grupul de bicicliști, am luat-o în stânga și el a luat-o pe unde i s-a indicat... Rămâi fără comentarii!
Ghicitoare: ce a câștigat tălâmbul ăla? Un frigider plin de carne...!! :)
Ne regrupăm la cele câteva case de la Gagu, de lângă pădurea Moara Vlăsiei, apoi înainte spre Grădiștea. Pe ultima sută de metri de la intrarea în Grădiște, până la dejeu, drummul era escavat pentru fundație, așa că, din toți, doar vreo 3 sau 4 biciclete au reuțit să treacă. Ceilați au mers pe lângă bicle.
Ajunși la dejeu, îl întreb pe un nene, pe marginea șoselei care sunt variantele de manevră pentru a ajunge în pădurea Căldărușani. Omul, bine intenționat, începe să dea detalii despre drum. Dacă o luați pe stânga, e mai..., iar pe dreapta e mai... În acest timp, cel din Slatina se apropie și fără comentarii, fără introducere, se bagă în seamă și începe să ne spună și el părerea lui. Atunci, explodez.
Bă da ești chiar nesimțit! Lasă frate să vorbească un măgar, că doar nu rage un om... Ești prost??! Chiar nu vezi că omul ăsta dă explicații?? Eu le-am cerut că noi nu știm și tu vii să spui ce vrei tu. Așteaptă în puii mei să termine!
Omul s-a supărat și el, și pe bună dreptate: Dacă tu știi mai bine, de ce nu le-ai spus?
Atunci mă adresez omului: lăsați-l că e nebun! Spuneți-mi mie, vă rog!
Termină omul cu explicațiile, apoi spun grupului că e mai bine pe stânga conform explicațiilor omului de mai sus. Grupul vrea plimbare și astfel, ne îndreptăm spre tura mai lungă, prin pădure spre Căldărușani... Deci, pe dreapta... spre Sitaru.
La intrarea în Sitaru, eu și încă câțiva, ne ducem în sat pentru cumpărături, știind că abia peste câțiva kilometri aveam să mai ajungem la primul magazin. Grupul ne aștepta la intrarea pe off-road, așa că la întoarcere, aveam să simțim tot ce e mai bun la turele astea: ...scumpul nostru pământ românesc, direct în fund! :)
Un pământ exact așa cum e de dorit: tare, cu semne de roți acoperite cu iarbă... Și cu iarbă mai înaltă acolo unde cerzi că e mai bine de mers, din ceea care te zgârie pe tibie...
Pe digul de acolo, cu adevărat frumos... Priveliște, fum de gospodărie, mai un cal, mai cîteva capre, mai gâște... pădurea în spate cu culorile ei de toamnă, printre copaci se prefigura o turlă, iar în lungul văii deschide se insinua atent, firul apei...
Ce mai... o feerie vizuală! ...Și olfactivă! (fără a încerca a să fiu sarcastic!)
După un mers sincopatic, pe/cu iarbă uscată pe/până la țurloaie, ajungem aproape la liziera pădurii și facem o mică pauză: trebuia să hotărâm pe unde să o luăm mai departe. Ne hotărâm democratic, să mergem spre stânga, pe lângă linia lacului, acum, un pic secat... Terminăm drumul de tractoare, pe care același Vlad din neamul Drăculenilor, cu bicla lui, era în elementul lui, și intrăm în "pe lângă pădure".
Aici, alte peisaje, alte condiții, alte elemente de decor. Altceva!
Intrăm în sfârșit în pădure și hotărâm să ne oprim un pic mai departe pentru masa de prânz.
Intrăm în sfârșit în pădure și hotărâm să ne oprim un pic mai departe pentru masa de prânz.
Până acolo, Drăculeanul Vlad are pană... DUBLĂ!! Nașpa pentru el!!.. Și avea și slicuri de sărituri de 2,6 parcă... Cu el rămâne DanielV, iar noi ne oprim la un fel de poieniță, în care copacii erau mai rari.
Ne așezăm. Ne aranjăm pentru prânz. Alții își repară penele...
După ce mâncăm, ședem la soare, pozăm, glumim, discutăm un pic în contradictoriu despre cum se fură bicicletele (știți voi, articolul ăla...), ne mai împungem pe la colțuri, totul prietenește dealtfel, și plecăm în jur de 14.30.
La oprirea de prânz, am aflat de la Marian Vulpe, că Radu Mititean din Cluj, promotorul cicloturismului pe la noi, are o prezentare la clubul din Matăsari. Mă gândeam eu: ar fi frumos să îl cunosc pe Radu Mititean. Sunt atâtea povești ce am auzit despre acest om, încât merită să pierd o oră să îl cunosc, măcar formal... După ce am plecat, am cerut mai multe detalii despre asta lui Marian și am aflat că el vrea să ajungă la acea prezentare. Eu mi-am propus să ajung, dar nu așa de tare, încât să trag prea tare...
În pădure, așa cum vă spuneam... FE-E-RI-E!!
...fîșș... fîș... fîîș... Dacă erai singur, fără alte biciclete pe lângă tine, frunzele căzute îți dădeau senzația de covor nesfârșit, de moale, de ușor...
Efectiv, o frumusețe de traseu prin acea pădure! Aproape că voiam să mai stau, să mă dau în continuu! Întocmai ca o jucărie nouă...
De la entuziasmul pe care îl aveam, am și căzut de două ori, din neatenție! Nu am calculat prea bine distanțele și... boc... jos! Fără urmări, în afară de oprirea celor din spatele meu... A doua oară am căzut pentru că eram pe șleau și nu puteam să ies, iar când mi s-a părut că pot, de fapt era o iluzie...
Pentru că feeria asta era contagioasă, vitezanii din față, erau obligați să oprească din loc în loc pentru a ne regrupa... După vreo patru opriri din astea, la un moment dat se auzea ca un zumzet de albine, undeva în fața noastră. Am realizat că de fapt erau mașinile de pe dejeu, semn că suntem aproape de sfârșitul călătoriei prin pădure.
Ultima orire: la sfârșitul pădurii, undeva la dejeu. Apă, câini, glume... apoi la drum.
Soarele începea să apună, iar umbrele să se întndă pe stânga noastră. Lungi și sinistre de la lumina rece a soarelui de toamnă. Seara începea să își facă simțită apariția prin sudoarea rece ce se aduna pe spate. Am preferat să alerg mai încet, dar constant și așa să evit ca transpirația să îmi provoace o răceală.
După ce am ocolit pădurea, am intrat pe varianta ce duce către mânăstire Căldărușani. Fiind cu soarele în față, intrarea mânăstirii era aproape loc de pelerinaj pentru câteva mașini, iar pe balta dinainte, erau câteva bărci, semn că peștele încă trage...
Fiecare cu distracția lui până la urmă...: unii cu biclele, alții cu mașinile, unii cu undița, alții cu motoarele...
La prima oprire de după Căldărușani, la intersecția în "Y" am întâlnit o gașcă de motoriști, vreo 6 parcă, ce își turau motoarele și făceau scheme pe asfalt. Când au plecat, au făcut-o artistic: cu scrâșnit de roți, cu fum, cu schimbare de viteză în forță și cu accelerare maximă, iar eu mă gândeam: "dacă accelerează mai tare, nu iese ambreiajul prin motor?" :)
Acolo s-a stabilit că e mai bine să ne grăbim un pic să apucăm lumina pe drumul din afara orașului. Plecăm fiecare în ritmul lui... Fără grabă mare, fără înghionteli prietenești, fără glume...
Liniște... Aer curat... Răcoare plăcută... Între prieteni... Pe biclă... Ce îți poți dori mai mult de la o ieșire?
Păi cam ăsta a fost scopul... Așa'i??!...
foto de la participanți:
Daniela, Bogdan, Ionuț, Iulian
Filmele sunt de la Valentin
http://www.youtube.com/watch?v=SwmTVCC55
http://www.youtube.com/watch?v=8GBieabA5
http://www.youtube.com/watch?v=kmQaQiT54
http://www.youtube.com/watch?v=6KUfNjlis
Ultima orire: la sfârșitul pădurii, undeva la dejeu. Apă, câini, glume... apoi la drum.
Soarele începea să apună, iar umbrele să se întndă pe stânga noastră. Lungi și sinistre de la lumina rece a soarelui de toamnă. Seara începea să își facă simțită apariția prin sudoarea rece ce se aduna pe spate. Am preferat să alerg mai încet, dar constant și așa să evit ca transpirația să îmi provoace o răceală.
După ce am ocolit pădurea, am intrat pe varianta ce duce către mânăstire Căldărușani. Fiind cu soarele în față, intrarea mânăstirii era aproape loc de pelerinaj pentru câteva mașini, iar pe balta dinainte, erau câteva bărci, semn că peștele încă trage...
Fiecare cu distracția lui până la urmă...: unii cu biclele, alții cu mașinile, unii cu undița, alții cu motoarele...
La prima oprire de după Căldărușani, la intersecția în "Y" am întâlnit o gașcă de motoriști, vreo 6 parcă, ce își turau motoarele și făceau scheme pe asfalt. Când au plecat, au făcut-o artistic: cu scrâșnit de roți, cu fum, cu schimbare de viteză în forță și cu accelerare maximă, iar eu mă gândeam: "dacă accelerează mai tare, nu iese ambreiajul prin motor?" :)
Acolo s-a stabilit că e mai bine să ne grăbim un pic să apucăm lumina pe drumul din afara orașului. Plecăm fiecare în ritmul lui... Fără grabă mare, fără înghionteli prietenești, fără glume...
Liniște... Aer curat... Răcoare plăcută... Între prieteni... Pe biclă... Ce îți poți dori mai mult de la o ieșire?
Păi cam ăsta a fost scopul... Așa'i??!...
foto de la participanți:
Daniela, Bogdan, Ionuț, Iulian
Filmele sunt de la Valentin
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Your comment will be accepted after you connect with an account accepted by blogspot, so... make one and write me what you think.