Joia Bicicletei - sau cum să faci treaba ca în armată

Azi, după mult timp, în ciuda faptului că am zis că nu mă voi mai duce la evenimente organizate de Florin Leonte, am făcut-o iar...

Despre acest "Războinic al bicicletei" am auzit multe; şi bune şi rele. Unii vorbeau despre  el din auzite, alţii din interacţiunea cu el o singură dată. Eu am interacţionat cu el cam de prin 2003. Atunci, prima dată când l-am întâlnit, era pentru mine o apariţie, o arătare în sensul bun al cuvântului. De atunci, am tot întâlnit oameni care au legătură cu bicicleta sau fenomenul biciclistic în general, mulţi dintre ei, sunt convins că sunt oameni adevăraţi şi bine dotaţi în domeniul lor de activitate, dar ce m-a frapat la Florin, e faptul că indiferent de cât de catâri sunt unii în înţelegerea fenomenului, el este nu doar peste ei, cât "antrenor de catâri" (!), în sensul bun al fenomenului.

Prin 2006 (nu sunt sigur...), de 1 Decembrie ne-am întâlnit vreo 8-10 biciclete la Arcul de Triumf. Eu aveam ce mai nașpa bicicletă dintre toate, dar niciunul dintre cei de acolo nu și-au permis să facă vreo remarcă despre bicicleta mea, cu atât mai mult Florin. Dar să revin la defilare... După ce trece coloana de militari în defilare, la câteva minute după ei, ne gândim noi să trecem și noi după ei, pe Kiselef. În același timp, jăndarii de pe margine, tocmai împachetau gardurile de fier ce se folosesc pe post de stănoagă pentru pietoni.

Ne punem frumos în linie și începem să mergem spre Victoriei... După maxim 300 de metri, jăndarii care erau pe post de muncitori necalificați și încărcau stănoagele în camioane, ne văd și se îndeamnă unul pe altul să ne oprească... Până să ajungem în dreptul lor, unul din ei, mai tare în clanță, se opintește în fața noastră și ne întreabă pe tonul binecunoscut al celor care se știu apărați de ceilalți:

- Bă! Ce e cu voi aici? Și voi defilați?? Ce poala mea bă, nu aveți alceva de făcut? Hai! Jos cu voi... 

Noi evident că nu am vrut să ne dăm jos, l-am ocolit și ne-am suit pe trotuar fără să încetinim...

Atitudinea acelui jăndar, este tipică tuturor autorităților române: dacă ceva nu e în manuaul de proceduri, înseamnă că nu trebuie să existe. Deci: trebuie înlăturat! Sau că cel care face ceva atipic, este în afara legii și trebuie corectat! Adică: amendat, umilit, înjurat, șamd. Că doar pulimea nu are voie să crâcnească!

Dar mai sunt și alte situații în care m-am întâlmit cu el pe care sper să mi le aduc aminte și să vi le descopăr...

Ideile lui, atâta cât am înţeles eu din pledoariile lui în decursul anilor de când îl cunosc, sunt simple, dar de bun simț. De la început trebuie subliniat că pentru el bicicleta este un mod de viaţă în adevăratul sens al cuvântului, iar despre bicicletă în general, are alte idei dacât noi ceilalți:

• cu bicicleta se merge pe stradă/şosea/carosabil nu pe pistă
• trebuie să mergem astfel încât să fim văzuți, nu să ne "ascundem pe șosea"... 

Ce mi s-a părut mie anormal la el, este că el repetă... şi repetă... şi repetă... Dar chestia asta, să recunoaştem!, poate fi o chestie bună până la urmă, pentru că de fapt, el evită situaţia în care la sfârşit vine unul şi întreabă: "... şi pe unde o luăm??". Adică exact situaţia în care îţi vine să te urci pe pereţi!

Nu zic că are numai părţi bune... ca noi toţi, are şi părţi rele, dar dacă înveţi să nu le bagi în seamă, totul are o noimă la el... Vei vedea că de fapt, face tot ce face din plăcerea ”bicicletei”. E adevărat că are stilul lui, deosebit dealtfel, dar, cred că din prisma cunoştinţelor acumulate, are posibilitatea şi e în măsură să vorbească "tare". Câţi dintre noi sunt în această situaţie?? 

Să lucrezi cu el e ceva, să îl accepţi e cu totul şi cu totul altceva! 

Aşa că înainte de a face vreo aserţiune despre cineva sau ceva, întâi gîndeşte-te la câteva lucruri de bun simţ:

• cât de adevărat este?
• poate fi combătut neagresiv, prin mijloace verbale politicoase, neincisive şi/sau de bun simţ?
• sunt în măsură să îl pun la punct?
• merită să îl pun la punct? (nu pentru el, cât pentru mine...)
• dacă îmi cere să îl ajut şi pot, o fac fără să îi cer ceva la schimb
• dacă îi cer să mă ajute, o fac în cel mai direct mod
• nu sunt obligat să merg la un eveniment, dar dacă mă duc la unul, respect regulile organizatorului fără să încerc să îmi impun regulile mele
• x, y, z... mai sunt şi le aştept de la voi...
• până la urmă, toate cele de mai sus, sunt de fapt din manualul de bună purtare sau de bună cuviiţă. Folosiţi-l cu încredere!

Fiecare din noi vrea ca bicicleta să intre în viaţa noastră pe uşa din faţă şi fiecare din noi se gândeşte la acest lucru, prin prisma preocupărilor, educaţiei şi timpului său liber. Eu, tu, el, avem fiecare concepţia noastră despre viaţă şi fiecare din noi e liber să se gândească la şi să folosească bicicleta aşa cum crede de cuviinţă, dar, atunci când merge la un eveniment organizat de cineva, e obligat de morală, să respecte regulile impuse de organizator. Sunt convins că fiecare din noi a organizat ceva la un moment dat şi a observat diferenţa dintre unul care ajută, unul care nu ajută şi altul care e indiferent.

Eu vă propun ca la fiecare eveniment să vă gândiţi înainte dacă puteţi să îl duceţi până la capăt, pentru că nu merită deranjul pentru participanţi sau organizator să facă o muncă în plus... Şi la un moment dat, un organizator va claca într-un fel sau altul, dintr-un motiv sau altul... 

Aşa cum spuneam cu ceva timp în urmă, puţin îmi pasă dacă mă repet sau dacă ideile mele sunt bune sau proaste! Dacă gândesc bine e OK, înseamnă că gândurile mele vor face pe cineva să se gândească de două ori înainte de a face/spune ceva. Dacă nu, nu voi fi băgat în seamă. Mare pagubă'n ciperci!

Am plecat de la un subiect care în micul meu cerc de prieteni, este foarte dezbătut şi despre care consider că merită scris şi am ajuns la consideraţii generale, de bun simţ. Poate că am sărit şi eu câteva lucruri de bun simţ, dar eu sper că aşa voi clarifica puţin/cumva lucrurile. Se va iniţia un alt flame oare?

Dacă greşesc, rog insistent să mă trageţi amiabil de mânecă!

Gata!