schimbarea e singura constantă și trebuie s-o trăim ca s-o'nțelegem...

05 februarie 2011

laic feisbuc!... not laic feisbuc!...

Cu ceva timp în urmă am auzit de feisbuc și m-am gândit: "ce o mai fi și asta? tot o prostie de pierdut timpul pe net? ca și n e t l o g sau y a h o o - i n s i d e r sau știu eu mai ce...". Am intrat, mi-am făcut cont, apoi l-am lăsat în paragină... mai intram pe acolo din când în când, cam pe la 3 luni.
După o peroadă de inactivitate totală, din vorbă-vorbă cu o prietenă care folosește această platformă, am aflat mai multe despre cum să o folosesc mai bine și așa am început să intru mai des. Și așa a început aventura mea pe minunata platformă de comunicare socială, ce îți pierde timpul fără să îți dai seama!

Asta se întâmpla cam prin primăvara lui 2010. Avantajul major al acestei întâlniri cu feisbucul, e că așa am întâlnit oamenii cu care aveam să fac multe ieșiri pe biclă, dar și alți oameni cu care am alte afinități sau interese. Așa am aflat de Let's Bike It! sau de Ciclopromenada nocturnă sau de altele și tot așa am anunțat o ieșire la Vama Veche.

Cu câteva zile înainte am găsit câteva articole despre această platformă aici și aici (articole în engleză!). De la aceste două articole am decis ca de pe contul meu să:
  • ies din grupurile în care sunt
  • nu mai intru în grupuri noi
  • ies din administrarea paginilor, grupurilor sau altor entități
  • să îmi limitez accesul doar la citirea / scrierea mesajelor
  • să fac curat prin lista de contacte
  • să șterg toate informațiile colaterale referitoare la viața mea personală: telefon, copil, soție, veri, evenimente la care am participat și altele
Să nu înțelegi greșit: nu părăsesc aplicația asta pentru că m-am supărat pe cineva, ci mă irită că trebuie să sapi mult și bine pentru o opțiune simplă. Și mai mă mai irită și mesajele de la diverși cu vânzare de scame roz sau cioburi de plante sau cucuie de râme sau... sau...
Are puncte bune dar are și puncte rele și grele. Bunăoară ștergerea unui eveniment din lista de evenimente. Ai încercat să ștergi un eveniment sau două de pe pagina 3 sau 4? Și cam așa sunt toate opțiunile din feisbuc: te scarpini cu stânga în dreapta!
Așa că, dacă vrei să vorbim despre ceva, pe feisbuc voi răspunde sau nu, în funcție de moment sau chef sau altceva. Dar cel mai probabil NU!

Per total: facebook ura!... :( ...Dar, de ce am cont la feisbuc?
Dar tu de ce ai cont?

Ia uite ce mai zic și alții despre asta...


Screen shot-ul de mai jos se referă la o situație în care o cunoștință din lista mea a cerut un 'like' și nu are legătură cu motivația mea de a renunța la cele mai multe funcții din această platformă!

Ruxandra îmi pare tare rău pentru posibila ta biclă, dar nu prea merge linkul tău!
Dacă îmi dai linkul bun, îţi dau like...

actualizare: linkul nu mergea pentru că nu aveam acces la conţinutul grupului MBIKE şi implicit la conţinutul articolelor publicate de cineva, aşa că am fost obligat să dau Like la grup, apoi la anunţul tău...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Your comment will be accepted after you connect with an account accepted by blogspot, so... make one and write me what you think.