Aici am multe de spus, pentru că a fost primul meu concurs oficial cu bicicleta, iar de cu o zi înainte m-am umplut de emoții... din alea care te lasă să te gândești la altele, dar doar cât să te țină încordat suficient... cu gândul la... multe și diverse!
Atunci când puneam pe blog primele mele gânduri referitoare la triatlon, nu m-am gândit că aș participa vreodată la un concurs ofocial și iată că azi, sunt în postura de a scrie despre participarea mea la un triatlon...la TRAIATHLON CHALLENGE MAMAIA 2011
Am găsit o bicicletă la un prieten, apoi, am început să o folosesc fără să fac modificări la ea, în afară de înălțimea șeii. Au urmat cîteva curse prin București pentru a mă obișnui cu modul de conducere, cu șaua și cu felul ei de a fi manevrată. Bucuria unei biciclete noi a fost depășită de nevoia de a mă obișnui cu ea, pentru că, până la concurs, zilele se împuținau și nu voiam să fiu chiar ”ultima spiță din Mamaia”(!), ceea ce s-a și întâmplat dealtfel :) (...nu am fost!)
-
Concursul a început imediat cum am ajuns la Complexul Expozițional din Mamaia, unde am întâlnit câțiva cunoscuți, ce acolo erau organizatori, apoi am participat la ședința tehnică, unde i-am întâlnit pe ceilalți participanți în echipele blogerilor, pe Chinezu, pe nigerianul(?) David, despre care se poate spune multe, pe Bogdan Antohe și pe alții.
Aia, a fost o seară frumoasă! Liniștită, chiar un pic boemă!
Dar numai până la terminarea ședinței tehnice... că.... dup'aceea m-au reapucat gândurile și emoțiile...
Dar, mi-am propus ca la prima pedală să nu mai am emoții și chiar așa s-a întâmplat. Mi-am propus ca atunci când voi fi pe biclă, să mă gândesc doar la drum și doar la biclă și doar la mine și la ce simt, astfel încât să nu am surprize neplăcute cu fizicu' :) sau cu bicla sau cu drumul... și... bine am făcut!
Uuuf! Bine că am scăpat repede de ele...
Imediat ce l-am văzut pe Rareș ieșind din apă, toate emoțiile mi-au dispărut ca prin farmec și ”am intrat în priză”!
Frumos sentiment!
--
Cu o seară înainte, după ședința tehnică mi-am pregătit o strategie de concurs astfel: la prima tură să aflu starea drumului și modul în care trebuie să abordez traseul, apoi în cea de a doua tură să accelerez la limmita superioară a rezistenței și suflului meu.
După ce pentru mine concursul a început, strategia, toate cele ce îmi propusesem și sfaturile referitoare la cursă mi-au ”lovit” literalmente conștiința... am plecat!
La ieșirea din ”boxe”, Oli și Radu, împreună cu alți câțiva m-au încurajat, dar nu am avut timp nici măcar să le fac cu mâna pentru că eram chitit pe cursă... vedeam doar înainte, voiam să nu fac vreo boacănă și mă gândeam la ”VREAU SĂ TERMIN CURSA!”
În timpul cursei mi-am propus să folosesc viteza cea mai mare pe care o pot obține, cât mai mult timp și astfel, am stat undeva între 36-38 km/h chiar și 40, iar unde nu mai puteam, coboram la 31-33 km/h. La capetele de pistă trebuia să fiu atent la întoarcerea de 1800, dar și la cei ce mă depășeau pe interior, așa că primii 2-300 de metrii trebuia să trag de mine și de biclă, într-un sprint puternic, pentru a ajunge la o viteză și un ritm rezonabil, cu riscul de a îmi ridica pulsul și frecvența respirației puțin peste limită.
Dar, după cum s-a terminat, timpul pe care l-am scos a fost unul foarte bun, ținând cont de: 1. nu cunoșteam tipul de bicicletă și nu am putut ajunge la pinionul mic pe timpul cursei., 2. nu mai participasem la un concurs de bicicletă, 3. cu o seară înainte, iar apoi dimineața a plouat, iar pe marginea șoselei, în câteva locuri erau încă bălți de apă, 4. timpul pe care îl așteptam de la mine se apropia de 45 de minute, în niciun caz de 35(!)
Echipa mea a fost clasată pe locul patru la blogeri deoarece Rareș, participantul de la înot, a avut crampe musculare în apă (cârcei) și a fost nevoit să întrerupă cursa (...tot în apă!), pentru a-și reveni. În timpul acestor crampe musculare, salvamarii i-au propus să îl ia în barcă, dar el a refuzat. ...De două ori!!?
Un fapt de o mare importanță... cel puțin pentru mine dar, după ce am aflat ulterior, și pentru ceilalți! Bravo lui Rareș că nu s-a lăsat condus la mal de bărcile de salvare. Chiar dacă, văzut acum, ce a făcut el pare un pic de inconștiență, el a știut cel mai bine ce să facă și a făcut bine ce avea de făcut și, cel mai important, nu s-a făcut de râs!
Bravo Rareș!
Motivele pentru care l-au apucat crampele musculare, le așteptăm chiar de la el, dar par a fi evidente: alimentația sau neadaptarea la condițiile de concurs: apă, aer și efort sau neatenția la ”ceasul” intern.
Rareș, să nu consideri că sunt băgăcios! :P
După terminarea probei mele, Cristi mă aștepta ca pe un ”odor” și, așa cum stabilisem cu o seară în urmă, s-a repezit la ceasul de la piciorul drept, în timp ce eu am desfăcut numărul de concurs așa de rapid că i s-a rupt o toartă :( și a trebuit să fie re-înodată!
Când am ajuns în zona de finiș, ritmul repirației mele era intens și după e m-am dat jos de pe biclă, conform regulamentului de concus, eram obligat să mai merg/alerg câțiva metri pe jos pentru a preda ștafeta până la punctul de control. Ei bine, acei ultimi metri din concurs, au fost cea mai frumoasă parte deoarece simțeam că am terminat ce îmi propusesem. Nu mă interesa timpul intermediar, final sau altceva. Eram bucuros că am terminat!
După ce am predat ștafeta, chinezu s-a propiat de mine și mi-a zis că am scos cel mai bun timp de bicicletă la blogeri, undeva la 33 de minute ș'un pic. Foarte bine adică! Dar timpul oficial a zis altceva: 0:35'48'' Oau!
Am reușit!
Gândurile mele de atunci, de imediat după predarea ceasului, se rezumau la:” Am reușit un timp mai mic decât mă așteptam! Cum se poate asta? Sigur e timpul meu?...”
După recăpătarea fluenței repirației și ritmului cardiac și sosirea lui Cristi, am început taclalele cu cunoscuții și așa s-a terminat concursul propriu-zis pentru echipa mea și pentru mine... dar după, au mai urmat și alte chestii mișto ca: triatlonul pentru copii, berea de după cu GeoBateȘaua și Marius Vintilă, iar mai apoi, festivitatea de premiere, selectarea câștigătorilor suporterilor blogerilor, altele și apoi, mersul spre hotel într-un ritm înfiorător de mic... de promenadă chiar :)...
După trei săptămâni de agitație, temeri, emoții, vorbe, sentimente, hotărâri, antrenamente și altele, în sfârșit puteam spune că am terminat!
Plecam acasă fericit! Era prima mea cursă oficială la un concurs cu bicicleta, iar eu mă clasasem bine, din ce spuneau ceilalți... habar n-aveam ce timp am, dar eram fericit că eram acolo și că terminasem cursa... Foarte îmbucurător!
Iată echipele bloggerilor și componența lor:
Per total, echipa mea, Sport Local, a scos timpul 1:36'40 și dintr-un total de 213 echipe și participanți la aceleași distanțe,ne-am clasat astfel:
Acest concurs a meritat toate eforturile. Sper să ajung și la următoarea ediție!
urmează să public niște tabele referitoare la rezultate... în curând!
---
Pentru mine mai urma încă o seară în Mamaia, împreuna cu Oli și Radu... dar despre asta poate ”în altă dată”... ;)
----
...acum, cînd termin de scris, îmi aduc aminte acele sentimente și, un pic, parcă mă apucă iar acele sntimente...
O fi bine? :))
-
Concursul a început imediat cum am ajuns la Complexul Expozițional din Mamaia, unde am întâlnit câțiva cunoscuți, ce acolo erau organizatori, apoi am participat la ședința tehnică, unde i-am întâlnit pe ceilalți participanți în echipele blogerilor, pe Chinezu, pe nigerianul(?) David, despre care se poate spune multe, pe Bogdan Antohe și pe alții.
Aia, a fost o seară frumoasă! Liniștită, chiar un pic boemă!
Dar numai până la terminarea ședinței tehnice... că.... dup'aceea m-au reapucat gândurile și emoțiile...
Dar, mi-am propus ca la prima pedală să nu mai am emoții și chiar așa s-a întâmplat. Mi-am propus ca atunci când voi fi pe biclă, să mă gândesc doar la drum și doar la biclă și doar la mine și la ce simt, astfel încât să nu am surprize neplăcute cu fizicu' :) sau cu bicla sau cu drumul... și... bine am făcut!
Uuuf! Bine că am scăpat repede de ele...
Imediat ce l-am văzut pe Rareș ieșind din apă, toate emoțiile mi-au dispărut ca prin farmec și ”am intrat în priză”!
Frumos sentiment!
--
Cu o seară înainte, după ședința tehnică mi-am pregătit o strategie de concurs astfel: la prima tură să aflu starea drumului și modul în care trebuie să abordez traseul, apoi în cea de a doua tură să accelerez la limmita superioară a rezistenței și suflului meu.
După ce pentru mine concursul a început, strategia, toate cele ce îmi propusesem și sfaturile referitoare la cursă mi-au ”lovit” literalmente conștiința... am plecat! La ieșirea din ”boxe”, Oli și Radu, împreună cu alți câțiva m-au încurajat, dar nu am avut timp nici măcar să le fac cu mâna pentru că eram chitit pe cursă... vedeam doar înainte, voiam să nu fac vreo boacănă și mă gândeam la ”VREAU SĂ TERMIN CURSA!”
În timpul cursei mi-am propus să folosesc viteza cea mai mare pe care o pot obține, cât mai mult timp și astfel, am stat undeva între 36-38 km/h chiar și 40, iar unde nu mai puteam, coboram la 31-33 km/h. La capetele de pistă trebuia să fiu atent la întoarcerea de 1800, dar și la cei ce mă depășeau pe interior, așa că primii 2-300 de metrii trebuia să trag de mine și de biclă, într-un sprint puternic, pentru a ajunge la o viteză și un ritm rezonabil, cu riscul de a îmi ridica pulsul și frecvența respirației puțin peste limită.
Dar, după cum s-a terminat, timpul pe care l-am scos a fost unul foarte bun, ținând cont de: 1. nu cunoșteam tipul de bicicletă și nu am putut ajunge la pinionul mic pe timpul cursei., 2. nu mai participasem la un concurs de bicicletă, 3. cu o seară înainte, iar apoi dimineața a plouat, iar pe marginea șoselei, în câteva locuri erau încă bălți de apă, 4. timpul pe care îl așteptam de la mine se apropia de 45 de minute, în niciun caz de 35(!)
Un fapt de o mare importanță... cel puțin pentru mine dar, după ce am aflat ulterior, și pentru ceilalți! Bravo lui Rareș că nu s-a lăsat condus la mal de bărcile de salvare. Chiar dacă, văzut acum, ce a făcut el pare un pic de inconștiență, el a știut cel mai bine ce să facă și a făcut bine ce avea de făcut și, cel mai important, nu s-a făcut de râs!
Bravo Rareș!
Motivele pentru care l-au apucat crampele musculare, le așteptăm chiar de la el, dar par a fi evidente: alimentația sau neadaptarea la condițiile de concurs: apă, aer și efort sau neatenția la ”ceasul” intern.
Rareș, să nu consideri că sunt băgăcios! :P
După terminarea probei mele, Cristi mă aștepta ca pe un ”odor” și, așa cum stabilisem cu o seară în urmă, s-a repezit la ceasul de la piciorul drept, în timp ce eu am desfăcut numărul de concurs așa de rapid că i s-a rupt o toartă :( și a trebuit să fie re-înodată!
Când am ajuns în zona de finiș, ritmul repirației mele era intens și după e m-am dat jos de pe biclă, conform regulamentului de concus, eram obligat să mai merg/alerg câțiva metri pe jos pentru a preda ștafeta până la punctul de control. Ei bine, acei ultimi metri din concurs, au fost cea mai frumoasă parte deoarece simțeam că am terminat ce îmi propusesem. Nu mă interesa timpul intermediar, final sau altceva. Eram bucuros că am terminat!
După ce am predat ștafeta, chinezu s-a propiat de mine și mi-a zis că am scos cel mai bun timp de bicicletă la blogeri, undeva la 33 de minute ș'un pic. Foarte bine adică! Dar timpul oficial a zis altceva: 0:35'48'' Oau!
Am reușit!
Gândurile mele de atunci, de imediat după predarea ceasului, se rezumau la:” Am reușit un timp mai mic decât mă așteptam! Cum se poate asta? Sigur e timpul meu?...”
După recăpătarea fluenței repirației și ritmului cardiac și sosirea lui Cristi, am început taclalele cu cunoscuții și așa s-a terminat concursul propriu-zis pentru echipa mea și pentru mine... dar după, au mai urmat și alte chestii mișto ca: triatlonul pentru copii, berea de după cu GeoBateȘaua și Marius Vintilă, iar mai apoi, festivitatea de premiere, selectarea câștigătorilor suporterilor blogerilor, altele și apoi, mersul spre hotel într-un ritm înfiorător de mic... de promenadă chiar :)...După trei săptămâni de agitație, temeri, emoții, vorbe, sentimente, hotărâri, antrenamente și altele, în sfârșit puteam spune că am terminat!
Plecam acasă fericit! Era prima mea cursă oficială la un concurs cu bicicleta, iar eu mă clasasem bine, din ce spuneau ceilalți... habar n-aveam ce timp am, dar eram fericit că eram acolo și că terminasem cursa... Foarte îmbucurător!
Iată echipele bloggerilor și componența lor:
Splash, Flash & Dash: locul 12 - 1h13′Toate echipele sunt învingătoare pentru că au terminat cursa fără evenimente și cu zâmbetul pe buze
Ionut Bizau Andra (inot) - Kiss Laszlo (bicicleta) - Mihai Teodorescu(alergare)Smart Atletic: locul 23 - 1h20′
Dana Dulea (inot) - Vlad Dulea (bicicleta) - Valentin Bosioc (alergare)Cumetrele 2.0: locul 31 - 1h27′
Liliana Mercan (inot) - Elena Ciric (bicicleta) - Claudia Sofron (alergare)SPORTLOCAL: locul 44 - 1h36′
Rares Cojocaru (inot) - eu (bicicleta) - Florea Cristian (alergare)SportMeet: locul 45 - 1h38′
Florin Rusanu (inot) - Roxana Bursuc (bicicleta) - Cezar Vasile (alergare)
Per total, echipa mea, Sport Local, a scos timpul 1:36'40 și dintr-un total de 213 echipe și participanți la aceleași distanțe,ne-am clasat astfel:- pe locul 4 la blogeri,
- pe locul 72 din 98 la ștafetă echipe,
- pe locul 12 la alergare
- pe locul 69 la bicicletă
Meritoriu și excelent în același timp! ...Zic și eu! ;)
Acest concurs a meritat toate eforturile. Sper să ajung și la următoarea ediție!
urmează să public niște tabele referitoare la rezultate... în curând!
---
Pentru mine mai urma încă o seară în Mamaia, împreuna cu Oli și Radu... dar despre asta poate ”în altă dată”... ;)
----
...acum, cînd termin de scris, îmi aduc aminte acele sentimente și, un pic, parcă mă apucă iar acele sntimente...
O fi bine? :))
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Your comment will be accepted after you connect with an account accepted by blogspot, so... make one and write me what you think.