...o poveste scurtă e de neconceput pentru că am suficiente vorbe pentru un așa eveniment... cu bune sau mai puțin bune, cu d'alea mișto sau d'alea nasoale...-
De la primele mele gânduri referitoare la participarea la un triatlon, mă gândeam cum se poate ca un amator, din toate punctele de vedere, să participe la o competiție de o așa anduranță... tot ce știu eu despre sport spune că cele trei probe sunt foarte epuizante din punct de vedere fizic și energetic, dar și un pic epuizante din punct de vedere moral și psihic.
Când mi s-a oferit șansa de a participa la un triatlon, primul gând a fost că nu voi putea duce la bun sfârșit toate probele, mai ales că nu sunt un alergător sau înotător bun, dar apoi, după parcurgerea condițiilor de participare am constatat că aș fi eligibil la (măcar!...) o participare... Deci, singura probă la care pot participa, până la urmă... mi-a rămas bicicleta! Din informațiile primite de la foști sau actuali organizatori, dar și de la alți participanți la edițiile anterioare, am aflat că la proba de bicicletă există două variante: 20 și 40 de kilometri.
Adică, pentru mine era ca focul!
Nu sunt eu un ciclist prea sportiv sau prea competitiv dar, bicicleta a început să facă parte din viața mea cu relativ puțin timp în urmă, așa că, am fost super încântat când un chinez [:P] m-a invitat și mi-a cerut părerea despre această ediție a Triatlon Challenge Mamaia 2011...
Atunci când m-a sunat, eram cam pe la 140 de kilometrii parcurși chiar într-o tură prin țară, și mai aveam de parcurs vreo 10 pentru a ajunge la destinație... Eram pe digul de la Călărași, în drum spre Chiciu, unde se traversează Dunărea spre Vama Veche... În seara aceea, în timp ce îmi pregăteam culcușul la cort, apoi în timp ce mă pregăteam de nani, mi-au trecut o mie de gânduri prin cap: ”voi putea să termin cursa?”, ”voi face față efortului?”, ”dacă nu reușesc să termin, ce vor zice ceilalți?”, ”mă va duce bicicleta la finiș?” și altele de celași gen... Frumoase gânduri! Chiar determinante... :P
În acea seară am adormit cu gândul la sportul și la ce se va întâmpla acolo... Acum, când mă gândesc, mă bucur că am oprit și am răspuns la telefon...
După șocul inițial și anunțarea prietenilor despre acest demers al meu, au început dilemele mele și întrebările celorlalți: ”de ce?”, ”ce o să câștigi?”, ”cât costă?” sau altele în aceeași gamă și... m-am hotârît: TREBUIE SĂ PARTICIP! Ei bine, hotărârea mea a fost cu aproape 3 săptămâni înainte de ziua concursului și eram într-o mare dilemă (...sau trilemă?...) în privința bicicletei: ”merg cu a mea în starea actuală?” sau ”împrumut una de concurs?” sau ”o fac pe a mea așa încât să pot participa onorabil la concurs?” (iar asta... implica în varianta scumpă, schimb de jante, butuci și toate cele sau în varianta în mai ieftină, cauciucuri și camere)!
Din prieten în prieten, am aflat că se pot împrumuta biciclete de la diverși reparatori (nu a meritat nici măcar telefonul consumat!... ), de la câțiva vânzători de bicle sau de la alți prieteni care au și sunt dispuși să le împrumute... Am încercat câteva variante, apoi, am ajuns cu un telefon la unul dintre prietenii mei de bicicletă: Marian Vulpe pe care am reușit să îl conving că merg la concurs și am făcut schimb de ”gume” cu tot cu cadre... și iată cum, cu câteva zile înainte de concurs, trebuia să învăț o bicicletă pe care nu o cunosc, nici ca năravuri, dar nici ca stil de conducere pentru că până atunci, mai mersesem doar ocazional pe o bicicletă de concurs (cred eu că maxim 5 kilometri!!...)
Dar, cu toată frica mea în cap (...pentru bicicleta lui, dar și pentru integritatea mea!), am reușit să fac câteva ture prin bucureștiul (!) (...plin de nesimțiți: la volan sau la primărie!) cu ”bestia” KOGA și... am reușit să o cunosc cât să o fac să nu îi mai țină năravurile rele (dacă o fi avut!)... Ea pe mine cred că m-a cunoscut mult mai bine, pentru că am simțit că ”ea” putea mai mult decât eram eu dispus(!) să ofer...
Dar, temerile mele au fost spulberate în ziua concursului... :) pentru că am văzut biciclete din toată gama: de oraș, pliabile, de contratimp, de munte, de ciclocros și cea mai tare: un tandem!
În ultimele zile de dinaintea concursului, am stabilit cu o altă participantă la triatlon să mergem împreună cu bicicletele la Mamaia, iar această variantă, s-a dovedit că a a fost încă una dintre hotărârile bune luate în privința acestui concurs.
Cu o seară înainte mi-am făcut bagajul și mi-am trimis echipa la înaintare (adică pe Olivia și Radu...), iar eu în dimineața următoare am purces la drum. Un drum molcom, cu informații despre acest triatlon, despre alte concursuri din România, despre echipament, despre zona sportivă, despre vreme și despre cam tot (asta cred eu!...) ce implica acest concurs. În Constanța, după o mică bulibășală și câțiva nervi, toți referitori la drumul spre Centrul Olimpic Năvodari, am reușit în sfârșit să găsesc hotelul în care trebuia să mă cazez.
Afară'i vopsit gardu'... înăuntru'i, leopardu'!
În cameră (e mult spus cameră pentru că, de fapt, erau două camere cu câte patru paturi, unite de un hol, iar la capetele acestuia, erau baia și camera de duș, iar tot acest cockteil semăna cu o baie comună!), spre norocul meu, am stat singur într-una din acele camere cu paturi, iar până când m-a luat somnul, mi-am făcut bagajele, mi-am verificat bicicleta, m-am gândit la ce trebuie să iau cu mine și apoi, cum să le folosesc...
La ora 2.00 am intrat în pat cu o mână pe piept și un picior atârnat pe lângă pat. Asta pentru a nu dormi prea confortabil! :)
De cu seară, am stabilit cu Vlad, Dana, Rareș și Vali să mergem a doua zi dimineață la micul dejun, în altă ”vilă” a complexului, așa că dimineața la ora 7.00 eram în picioare după o bătaie în ușa de la unul dintre ceilalți blogeri din camera alăturată.
Perfect! Ajungem la micul dejun. Acolo am fost serviți cu câteva felii de șuncă, ceai, (ce s-a cerut reumplut...) câte o cutiuță de miere și câte două bucățele de unt, foarte calde :S pentru că aproape se prelingeau din ambalaj. După, masă, ne pregătim bagajele, echipamentul și mașina și apoi toți 5, împreună cu 3 biciclete, plecăm spre locul de inițializare a mult-așteptatului concurs.
Era aproape 9.00 când în sfârșit, am ajuns la concurs! Cu o seară în urmă, noi, cele 5 echipe și ceilalți concurenți ne-am întâlnit la Centru Expozițional din Mamaia pentru a participa la ȘEDINȚA TEHNICĂ a competiției.
Ei bine, a doua zi dimineață, Bogdan Antohe ne-a explicat încă o dată ce, cum și pe unde trebuie să ne facem treaba, astfel încât să câștigăm timp, la o ședință tehnică ad-hoc. Dacă ai fi fost atent, la oricare din cele două ședințe s-au dat suficiente detalii despre ”zonele de transfer, de finș sau altele” specifice, dar iată că nu s-a întâmplat așa, iar câțiva incompetenți, se întrebau și ne întrebau de unde să ia ștafeta sau unde să o predea... De tot disprețul! (adică: vii la un concurs și nu te interesează detaliile oferite de organizatori?? Nesimțire crasă!...)
Trecând peste aceste considerente personale, pot spune că eu nu am fost afectat foarte tare de căderile celorlați, iar cei din echipa mea s-au descurcat onorabil! Celelalte echipe ale blogerilor au fost mult peste așteptări, iar cei care au organizat acest concurs pentru blogosferă, au rămas uimiți, conform spuselor lor, la ce pot să facă niște amatori atunci când sunt determinați. Hmm!... surprinzător și pentru mine dealtfel!
După concurs, fiecare și-a găsit câte un colțișor de ”Mamaie” pentru a își reveni după efortul cursei, iar eu am preferat să stau cu cei câțiva cunoscuți la bârfe, la o bere, la o istorie sau la o bomboană...
Iar acolo unde eram, erau mu-u-ulte bomboane! Tare frumoase bune!
Pe la 14.00 plec la hotel pentru un duș scurt, schimbarea hainelor de concurs și amplasarea bicicletei în siguranță în camera de bagaje a hotelului, undeva la parter.
--
La înscriere am fost invitat de personalul de la organizare să cumpăr bilete la gala ”Pasta Party” ce se va desfășura după competiție la restaurantul KAIAK, la care se spunea (redau din memorie): 4 feluri de paste, cock-teiluri la discreție, între orele 19.00-22.00, se mănâncă, se bea, se dansează, se închide când vă săturați,biletul pentru un adult costă 60 de lei, iar pentru un copil, 30 de lei! Ei bine... în afară de prețuri, nimic nu a fost conform cu realitatea! Asta poate pentru că am ajuns eu cu Oli și Radu mai târziu? Au fost 2 feluri de paste, doar cocteluri de vodcă și campari, iar cireașa de pe tort: la ora 20.45 au ridicat masa de pe care se putea lua paste, prăjitură, cocteiluri sau tacâmuri!
Niște nesimțiți! Cu școală de fițe și mirozne de ”rapace doritori de bani! ...peșin”! Nu cred că voi mai călca vreodată (!), pragul acelui stabiliment, în mare măsură, datorită vorbelor proaste, serviciilor inexistente sau neglijente și personalului căruia i se părea normal să nu fie amabil, iar la întrebări să răspundă în doi peri!!
Un restaurant de evitat: KAIAK din MAMAIA!
Sâmbătă seara, scârbit de acel "restaurant", plec spre hotel. După plecarea din restaurant, la una din ieșirile din parcarea în care au fost organizate în timpul concursului, zonele principale, mă întâlnesc cu... ghici cu cine?? Cu... ultimii mohicani ai organizatorilor, ce abia terminaseră de demontat niște ”borduri” și tocmai se îndreptau spre casă.
Nașpa de ei, dar... pentru asta au venit la acest concurs: să organizeze infrastructura, să ofere informații cât mai reale și mai rapide despre diverse aspecte ale competiției. Aici merită menționat cu verzale, organizarea foarte bună și a meritat văzută și simțită, datorită modului de implementare a traseului, datorită oamenilor, datorită vremii, datorită celorlați participanți, datorită polițiștilor ce asigurau traficul pe șosea și participanți la comcurs.
Un concurs ce a meritat văzut și participat.
Vreau să particip și la anul! Dar sunt atâtea variabile de care trebuie să țin cont... și nu pot să stabilesc sigur, de acum, dacă voi merge sau nu!
 |
| foto: Frățilă Mugurel |
Acum, pentru a puncta încă una din părțile bune ale acestui eveniment, doar din punctul meu de vedere, voi menționa doar persoanele pe care le-am cunoscut sau revăzut în timpul competiției și pe care le-am întîlnit acolo: Chinezu, fără de care, importanța TCM, ar fi trecut pe lângă mine și (gândesc eu!...) furnizorul premiilor pentru bloggeri, adică un DVD cu un film pentru fiecare, Ionică, cel care mi-a dat sfaturi bune pentru a nu intra în clenciuri cu diverși, ValiB cel care mereu zâmbea, Bogdan și Oana, cei care m-au îndrumat cu sfaturi bune sau idei despre biclă sau altele, Vlad și Dana, cei care m-au ajutat cu mașina, informații din/despre culise și bagaj, Vali, Cristi și Rareș, cei care m-au ținut treaz/în priză, în timpul competiției, (chiar fără să știe!), ceilalți blogeri pe care i-am cunoscut personal la acest concurs și mi-au produs o bucurie imensă, atunci când am realizat că, nicunul dintre ei nu au abandonat cursa, Emilian Nedelcu, Florin Leonte, George Culda, Anka, Marius Vintilă.
Și acum, am un gust bun despre acest concurs și, literalmente, nu știu care sunt informațiile pe care aș putea să vi le spun pentru a vă putea face să înțelegeți... Dar, dacă ne vom vedea, cu siguranță vom vorbi și despre asta, așa că:
”NU DISPERAȚI! și... ”PARTICIPAȚI! Chiar merită!”
”Felicitări tuturor!” și... ”La bună vedere!”
-
Alte locuri pe intenet cu informații despre TCM 2011:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Your comment will be accepted after you connect with an account accepted by blogspot, so... make one and write me what you think.