schimbarea e singura constantă și trebuie s-o trăim ca s-o'nțelegem...

01 octombrie 2011

...dar unde's mănușile?

Un copil, la grădință, încearcă să își încalțe cizmulițele. Pentru ca nu se descurcă, cere ajutorul educatoarei. Cu tot trasul și împinsul, cizmulițele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reușit să îl încalțe, educatoarei i-au apărut broboane de transpirație pe frunte.
De aceea, aproape ca i-au dat lacrimile când copilul i-a zis:
-Doamnă... sunt puse invels…
Într-adevăr, erau puse greșit… 
Nu a fost cu nimic mai ușor să îi scoată cizmulițele decât să i le pună, totuși a reușit să își păstreze calmul până când cizmulițele au fost iar încălțate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta așa cum trebuia. Însă atunci băiețelul a zis:
-Cizmulițele astea nu sunt ale mele!!! 
În loc să țipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea și-a mușcat buza și încă o dată s-a chinuit sã îl descalțe. Când s-a terminat chinul descălțatului, baietelul i-a spus:
-Sunt cizmulițele flatelui meu. Mama mi-a zis să le incalț pe astea azi.
Acum ea nu mai știa ce să facă… Să plângă sau să râdă? 
A reușit totuși să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmulițele. Când, în sfârșit, l-a încălțat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:
i acum, unde îți sunt mănușile? Trebuie să ți le pun în mâini ca să poți pleca afară!
-Le-am băgat în cizmulițe ca să nu le pield…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Your comment will be accepted after you connect with an account accepted by blogspot, so... make one and write me what you think.