de voie...

... de voie... de nevoie... !

Nee... nu aşa trebuie început!

Ie-te că veni primăvara de ceva timp şi noi ne-am aşteptat la asta. Dar nu ne-am aşteptat la ploile de primăvară... alea repezi şi reci...

Ieri, bunăoară, o zi aşteptată de Radu, băieţelul meu de 8 ani, a început foarte frumos cu un soare blând spre cald. Apoi pe la prânz începea să îşi arate faţa cea dogorâtoare... 

Dar, mai încolo cu vremea! Acum despre Radu...

Ieşirea asta era aşteptată de el de mult timp, pentru că de parcurile dinprejurul casei era sătul, pentru că ba sunt prea mici ca dimensiuni şi alei, prea sunt prea populate şi nu poate să se dezvolte cum îi şade bine unui zmeu de 8 ani: Plumbuita, Toboc, Motodrom, Circ. Herăstrăul e un pic prea departe pentru o plimbare scurtă, aşa că Titan-IOR era o opţiune bună.

Pe la 14.40 plecăm de acasă bine mersi. După 40 de minute, ajungem în parc, iar acolo ne întâlnim cu Nku. De bine ce ne-am întâlnit, după maxim 20-30 de minute, începe ploaia. Rece. Cu stropi grăbiţi şi mari. Cu un cer închis de mai-mai să sară pe noi. 

De la intrarea dinspre Potcoavă până la lac, cerul era deja închis, dar parcă nu credeam că va fi aşa de neprietenos cu noi. Până la pod a început vântul, iar cănd am ajus sub pod, cerul s-a dezlănţuit! Spre Fizicienilor, cerul ne arăta ciudata frumuseţe a unei "perdele de nori" şi cum norii se pot revărsa...

Norocul nostru, eu, Radu şi Nku, a fost podul. Am stat sub pod cam o oră jumate... Pentru mine, puţin timp, dar pentru cei doi copii a fost mai mult, pentru că la un moment dat s-au plictisit! :)

După ploaie, am dat o tură de lac, apoi Radu a preferat să mai facem o plimbare prin oraş, aşa că am luat ca reper parcul Izvor. Apa de pe carosabil şi trotuare începea să sa zvinte, iar noi, cei trei muşchetari pe caii de oraş, am făcut cunoştinţă cu bălţile şi "bucureştenii" (aici, cu rol de eufemism!) cu cai putere, parcaţi sau neparcaţi...

--

Îmi dau seama că despre (aşa zisele...) piste de biciclete, se poate vorbi mult şi bine,  în orice sens rezonabil, dar, acum, cu fiul meu pe bicicletă, am realizat că sunt bune. Mai mult, că sunt necesare! 

Repet: PISTELE DE BICICLETĂ SUNT NECESARE!

Dacă nu aş fi avut pistă ciclabilă, mi-ar fi fost mult, mult mai greu să merg cu Radu prin Bucureşti şi iată câteva motive:

• el, de acum încolo învaţă că acele marcaje sunt pentru biciclete, iar mie îmi e uşor să explic utilitatea lor atunci când el le foloseşte, în comparaţie cu un trotuar gol, unde pietonii merg pe unde vor ei, pe toată lăţimea trotuarului

22 mai 2011 - neterminat