Călăreala de decembrie. Într-o duminică...

december bike ride

Uite aşa a început totul: un anunţ mic, parcă timid, într-un colţ de feisbuc, făcut pe genunchi de un mai vechi amic de bicicletă al meu, cu care am făcut Vama... Anunţul parcă cerea sfios. hai bă să mai ieşim o dată pe anul ăsta... 

Şi eu, uite că am ieşit. Parcă mă gândeam la ce mă aşteaptă, parcă mă mânca să mai fac o plimbare mai lungă... Abia azi, am realizat că fără biclă intru în sevraj. 

Fierul ăsta m-a acaparat, m-a înlănţuit total! Această bucată de metal, meşteşugit lucrată, cu roţile ei şi frumuseţea pe care doar evadarea din cotidian ţi-o dă, mi-a creeat dependenţă. De mişcare. De senzaţia pe care mi-o dă muşchii după o tură. De mirosul asfaltului încins până la limita suportabilităţii papilelor nazale. De mirosul reavăn al pământului de după ploaie. De noroiul de pe câmpuri. De toate experienţele cu bicla...

Dar, poezia mai târziu...

C'o seară'nainte, am urmărit buletinele meteo şi mă gândeam că poate nu va fi vreme prea urâtă pentru o ultimă plimbare de sfârşit de an şi am avut dreptate. Vremea a ţinut cu noi, cu cei şase viteji care am reuşit să ne strângem la locul de plecare. Chiar dacă a burniţat un pic spre Grădiştea şi cerul a fost cam tot traseul închis, vremea a fost bună pentru bicicletă. Pe drumul de întoarcere am început să simt frigul, dar norocul meu cu tricoul de schimb. În rest, doar şosele goale, câteva gâşte, noroi, şosele bune, iar apoi la centură, o bere binemeritată.
Traseul a fost relativ scurt: în jur de 65 de kilometri de la ceasul din Plumbuita până în acelaşi loc. Uite mai jos o jumulitură de ecran, iar aici traseul complet de pe bikemap.net.
Şi acum să încep cu începutul...
---
La 7:45, conform anunţului meu de pe feisbuc, primesc un apel de la Compozitoru'. Buimac, îl întreb de fo tri ori cine e până să realizez că ar trebui să mă pregătesc de plecare. După 20 de secunde de buimăceală crasă, îmi dau în sfârşit seama ce se întâmplă şi mă uit pe geam. Acelaşi cer închis, cu mari nori de lapoviţă... şi un pic cam frig şi în casă dealtfel!
După programul de dimineaţă, cafea şi ungerea lanţului cu un pic de ulei, iată-mă la nouă fără cinci cum ies din casă cu inima cât un purice şi cu gândul la cum să fac să nu paş ceva pe drumul pe care voiam să îl fac. Pe drumul spre ceasul de la Plumbuita, mă tot gândeam: ”şi ploaia asta, tocmai acum a început! iar m-a mâncat pe mine să plec ca nebunu prin ploaie să fac ture cu alţi descreieraţi! poate nu mai vine niciunul să merg acasă. mă bag înapoi în pat şi gata şi tura de decembrie...” Dar, uite că nu a fost chiar aşa. După ce aştept vreo 10 minute, singur, primul care apare este seniorul Iana, George, apoi la 2-3 minute, Compozitoru cu Bogdan cu o surpriză: o dobrogeană cu brânză. Bună rău!
Intrăm în cazanul cu vorbe şi apare şi adytzoo. Rememorăm traseul, apoi seniorul Iana ne spune c[ va veni juniorul Iana, Cătălin. După ce apare, mai aşteptăm cam 5-6 minute să vedem ce zice ploaia, apoi, la trap uşor cătră Andronache, în pădurea pe care ne-a arătat-o Cristi.
Acolo, în pădurea Andronache, gunoiul era prima chestie care îți sărea în ochi. Așa de mult și de împrăștiat, că pe alocuri, chiar mă gândeam să mă dau jos de pe biclă pentru a evita vreo pană sau o cădere. Gunoi în toate tipurile de ambalaje domestice: saci de plastic, cânepă sau rafie, pungi de plastic, cărămizi, arcuri de paturi, dormeze, resturi alimentare... Mă rog, cam tot ce se aruncă dintr-o gospodărie, era acolo...
Aici, aș face o mică dizertație referitoare la gunoiul dintr-o gospodărie la casă. Copil fiind, la țară, bunica mea avea câteva obiceie foarte sănătoase referitoare la gunoiul menajer ce nu putea fi acceptat la groapa de gunoi.
1. sticla, ceramica și materialele ce nu s-ar fi descompus prea repede (metale, cuie, sârmă, șamd) sau ar fi avut vreo cât de mică posibilitate de rănire asupra cuiva, se îngropau la o distanță de cel puțin un metru.
2. materialele care ar fi putut sa le ia vântul sau să producă incendii, erau arse, iar resturile nearse, erau îngropate cu cele de la punctul 1.
3. resturile de materiale de construcție erau grupate pentru a se folosi ca reazeme în gropi pentru diverse. De exemplu bulumaci la porți, garduri, șamd. 
Oare cei care stau la case în București sau împrejurul Bucureștiului nu pot face la fel? 
Sunt convis că ei pot face așa, dar e mai comod să traverseze strada să arunce gunoiul în pădure... 
Din punctul meu de vedere, ei pot fi considerați criminali, cum dealtfel sunt și autoritățile în administrarea căreia se află pădurea... 
La trecerea noastră prin pădure, am observat toate schimbările de cu mai puțin de două luni în urmă:
frunzele nu mai foșneau, păsările nu ne mai încântau cu trilurile de dimineață, aerul era mai apăsător și mai umed, zgomotul pădurii nu exista... Era tipul acela de frumusețe încremenită, în care e bine să stai atâta cât să observi detaliile, apoi să pleci. Nu de alta, dar te copleșește melancolia!

va continua...
actualizare 1 - Uite ce scrie Bogdan despre această ieşire aici.